Cuţitele mari

M-am deghizat târziu în gospodină şi asta a dăunat grav îndemânării.

Măicuţa mea, draga de ea, spunea mereu că nu-i nici o grabă să încep la lucruri de-astea, căci voi avea tot timpul să le fac. Vorbea despre gospodăreala-corvoadă, la care te-nhami de bună voie şi de care nu mai scapi nici de nevoie.

Mda ! Când m-am mutat la casa mea mi-am cumpărat un set de cuţite. De toate formele, mărimile şi întrebuinţările. Le-am încercat şi mi s-au lipit de mână vreo două care mi-au devenit indispensabile. Măsura mică, lama subţire şi scurtă. Pe restul, cuţitele cele mari cu lama lată şi tăioasă, le-am păstrat cu grijă prin sertare, fiindu-mi frică să le mânuiesc.

De curând le-am redescoperit, am început să le folosesc cu spor şi să apreciez precizia şi fineţea cu care parcă taie singure. A sosit vremea cuţitelor mari !

Am o singură problemă: dacă să public postul ăsta sub o etichetă de dezvoltare personală, sau la ustensile de bucatarie (!?)