Hai să-ţi arăt zăpada !

Ne mişcăm nefiresc. Plastifiat. Artificial.

Am surprins azi o replică într-un ascensor. O femeie care se îndrepta spre biroul ei, spunea colegelor cu care era: <<Plec in concediu la munte. Poate ninge, să-i arăt şi copilului meu zăpada.>>

Am crescut liberă, printre frunze, flori si iarbă. Prin ploaie, soare sau vânt. Zăpezile veneau firesc şi tot aşa se şi duceau. Aveam ca jucării pietre, alune, corcoduşe, nuiele, beţe şi gărgăriţe. Şi nu mă supraveghea nimeni îndeaproape cu pretenţia de a mă învăţa să mă joc.

Ce vrajă rea am făcut, de au dispărut toate acestea din viaţa noastră? Şi cu câtă inconştienţă le-am ascuns de copiii noştri.

Trupurile noastre erau zvelte şi pietroase. Azi facem Pilates, cardio, bicicletă in, faţa televizorului. Zăpada a ajuns un lux. Mergem în excursii demonstrative, didactice chiar. <<Uite, puiule o vacă!… Aşa arată o găină. Nu pune mâna, că te murdăreşti de găinaţ şi o să miroasă în maşină la întoarcere!>>

Există şi dezvăţ de luxul si civilizaţia citadină. Mai „lucrez” la asta, căci trebuie să învăţ să armonizez ce am acum, cu ce am avut.