Scriu, prietenă dragă !


Scriu prietenă dragă !

Poate că doar rareori reuşesc să-ţi stârnesc interesul. Nu-s pricepută la teorii feministe, existenţialiste sau de orice alt fel. Abia încep să disting tiparele, pe modelul meu. Nu mă atrage zona politică, nici măcar zona socială (asta nu înseamnă că nu am resurse să mă implic în viaţa comunităţii dacă este nevoie. Aş face-o bucuroasă. Dar îmi pun mâna streaşină la ochi şi privesc roată. Care comunitate?).

Singurele lucruri care mă stârnesc sunt cele pe care le percep in interiorul meu. Aşa că nu pot scrie despre altceva.

Nici măcar ce am gătit sau am mâncat azi nu prezintă mare interes. Uneori improvizez atât de mult în bucătărie, încât a doua oară nu mai pot pregati acelaşi fel de bucate.

Am început târziu, dar scriu cu o plăcere nebună văzând cuvintele cum se-aşează în rând, unele după altele. Şi aşa, cuvânt lângă cuvânt, pagină după pagină, mai strâng maculatură.

Haiku

Trecând cu zborul

   iarna mă degeră blând.

Eu,călătorul.

                                              (decembrie 2010)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s