Am declarat că nu sunt pricepută în a exprima idei feministe şi a combate eficient cu ele racilele misogine. Deşi le recunosc şi le-am rumegat la rândul meu, abia le desluşesc şi încep să învăţ a le enunţa.
Să fac totuşi o încercare.
Zilele trecute s-a discutat în cercul meu de prieteni despre „tema” unui elev de liceu, fiul unui fost coleg de-al nostru. Adolescentul a făcut o demonstraţie matematică pornind de la „ecuaţia” timp = bani, a inclus femeia şi probleme in calcul şi a ajuns la rezultatul femeie = probleme.
O glumă fină, ar zice unul dintre amicii nostri. O mostră de educaţie şi încurajare misogină, suntem de părere noi, fetele.
Tânărul a avut profesori buni, şi acum confirmă. În familie şi în cercul de prieteni, raţionamentul lui e lăudat şi premiat. Tatăl râde şi se mândreşte cu fiul său, mama priveşte îngăduitoare, doar copilul ei e cel mai grozav -şi chiar este! Cunoscuţii cărora li se arată lucrarea, aplaudă fericiţi că a mai intrat încă unul in clubul lor.
Respectul pentru o fiinţa umană în trup de femeie nu intră in ecuaţie. Se transmite cu mare succes învăţătura că femeia e un „obiect” de obţinut şi de deţinut şi trebuie culpabilizată. Gluma e glumă dragilor bărbaţi, dar perverteşte mintea unui tânăr.
Cine strică piaţa aici? Eu, pentru că sunt neatentă la manifestarile de genul acesta şi le trec cu vederea. Mama adolescentului, care nu sesizează că îl încurajează să gândească exact împotriva ei (şi aici trec de la particular la general, căci multe mame se comportă aşa din prea multă dragoste, tolerând astfel de comportamente. Copiii lor ajung la maturitate şi nu pot accepta o femeie lânga ei, motivând că nici una nu-i ca mama. De fapt ei nu pot respecta femeia nici măcar in propria lor mamă). Mai strică piaţa toate femeile care, din disperare, acceptă compromisuri.
Închei cu o observaţie care, cu siguranţă nu vă este străină: cei mai aprigi misogini sunt barbaţii care se manifestă empatic faţă de femei.
Draga mea, speranta nu este pierduta…stiu cazuri de mame de baieti care si-au indrumat odraslele catre dragostea si respectul sexului opus!…Sa speram ca poate tanarul in cauza a fost „indrumat” special catre acea „rezolvare”…totusi si tatal lui in tinerete era cam tot la fel si uite cum l-a schimbat trecerea anilor…
bine. Eu mi-am pus manusile.
E bine sa avem si o pereche de catifea. Dar sa ne pastram atitudinea.
Draga mea, speranta nu este pierduta…stiu cazuri de mame de baieti care si-au indrumat odraslele catre dragostea si respectul sexului opus!…Sa speram ca poate tanarul in cauza a fost „indrumat” special catre acea „rezolvare”…totusi si tatal lui in tinerete era cam tot la fel si uite cum l-a schimbat trecerea anilor…