Cum am devenit critic de film pentru o seară

La sfârşitul de săptămână trecut,stând aşa la lene şi adăpost în casă, mi-am regăsit o veche preocupare: vizionarea de filme. M-am detaşat de ceva vreme de îndeletnicirea asta, înlocuind-o cu „răsfoitul” blogurilor, cu cititul carţilor şi cu scrisul.

Dar se apropie Oscarurile şi comentariile sunt in toi printre colegii cinefili. Aşa că am luat măsuri să fiu la curent cu noutăţile. Am văzut trei dintre filmele nominalizate şi mi-am dat seama că pauza mi-a prins bine, a adus un plus de obiectivitate în recepţionarea mesajelor. Chiar în timp ce le urmăream, îmi rulau în gând păreri şi comentarii consistente.

Descendenţii (The Descendants) e un film facil, cu un subiect care nu mi-a plăcut. Ea în comă, pe moarte. El, tată şi soţ de suprafaţă, se trezeşte că trebuie să facă faţă unei vieţi fără soţie, fiicelor adolescente, problemelor cotidiene, plus unei dureri de nesuportat dată de iplacabila pierdere. Dar Doamne-Doamne îi dă o portiţă de scăpare ca să-i mai ia din povară. Află că soţia l-a înşelat. Şi de aici totul devine mult mai simplu. Păcătoasa şi-a primit pedeapsa, el se poate scutura mai uşor de durere şi nu-i mai rămâne decât să-şi refacă viaţa şi să aibă grijă de fete. Convenabil, nu?

Calul de luptă (War Horse) mi-a plăcut. Ca superproducţiile de pe vremuri, cu cadre clare, frumoase, spune o poveste despre loialitate, onoare, prietenie, noroc, perseverenţă. Are şi umor şi tensiune. Reaşează scara valorilor aşa cum o ştiam înainte, chiar dacă numai pentru cele două ore cât durează filmul.

Arborele vieţii (The tree of life) e orice altceva, numai film nu. În timp ce aşteptam să prind firul poveştii, încercam să definesc ceea ce vedeam. Pot spune că e un poem cinematografic în imagini apocaliptice. De la marele „Bang”, la micul „bing”, trecând prin oceanul primordial şi întrupându-se în dinozauri, viaţa trece prin om şi se duce mai departe către… nu ştiu unde căci n-am rezistat până la sfârşit.

Din trei filme, unul merge mai departe în preferinţele mele. Am ”cules” o replică ce va deveni cu siguranţă celebră. În War Horse, soţia îi spune soţului care îşi recunoaşte neputinţa şi înfrângerea : <<Poate o să te urăsc mai mult, dar niciodată n-o să te iubesc mai puţin>>