Scapi pe tine! E normal. O reacţie vegetativă imposibil de controlat mental. Frica face parte din instinctul de supravieţuire, declanşând mecanisme de reacţie care se traduc în acţiuni, de cele mai multe ori corecte, menite să îndepărteze pericolul sau să limiteze efectele nocive ale acestuia.
În miezul civilizaţiei pericolele au căpătat alte conotaţii. Nu mai ai grijă în fiecare clipă pentru integritatea fizică, pentru viaţa ta. Te temi de situaţii.
Da capo!
Ce faci când eşti paralizat de frică?
Întâi scapi pe tine, la figurat, apoi creezi o serie de gesturi prin care să ieşi din situatie, cum ar fi: negarea, minciuna, agresivitatea, depresia, comportamentul voit ostil sau linguşitor, tăcerea. De foarte puţine ori înfrunţi situaţia direct, radical si total. Ăsta e cazul fericit, în care scapi de ea fără urmări. În rest, te străduieşti să o aplanezi. O „rezolvi” prin amânare şi minimizare. Dar ea revine, fiindcă se cere rezolvată şi trimisă acolo unde îi este locul, în neantul din care a venit la chemarea ta. Căci nimic nu are importanţă decât atunci când investeşti tu cu importanţă.
Dacă nu-ţi place un om, şi te jenezi sa-i arăţi asta din politeţe, din bună-creştere, din interes, vei ajunge să faci multe lucruri neplăcute şi nefireşti de la minciună la evitarea persoanei, de la inşelăciune la denigrare.
La fel, dacă iţi place un om şi nu ai curajul să-i spui, vei face gesturi prosteşti, contradictorii, care generează confuzie, derută. Vrei şi ai vrea să nu vrei, te abţii şi nu laşi firescul să se petreacă.
E greu pentru tine şi dureros pentru celălalt să-i spui cinstit ce simţi şi gândeşti.
Doyna's Blog 
Pingback: You scared me to death! | diacritici