Leagănul copilăriei


Bucegii au fost locul meu de joacă şi de plimbare.

Puţine au fost, în copilărie, sfârşiturile de săptămână în care să nu facem o drumeţie prin împrejurimi. Poiana Stânii, Poiana Opler, Valea Peleşului, Valea Dorului, Piatra Arsă sau Babele parcă erau la o zvârlitură de băţ. Mă supuneam cu neplăcere ritualului trezirii de dimineaţa (uneori foarte devreme), dar odată ajunsă pe poteci de munte în lumina caldă şi înmiresmată a soarelui, nu mai regretam lenea şi căldura aşternutului. Tot ce se petrecea în jurul meu avea o aromă, un gust şi un sens date de locurile pe care le străbăteam.

Normalitatea mea aşa arăta. Am pierdut-o sau, mai bine zis am schimbat-o cu alta. Dar a ramas în mine sub formă de lecţii de viaţă şi de doruri multe.

Un dor s-a mai ostoit ieri, când m-am întins pe iarbă printre jnepeni şi am privit cerul.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s