De piatră


Am deschis computerul doar pentru a scrie un mesaj.

Aflată într-o zonă a durerii insuportabile, doream să o dau mai departe şi să fug. Dar se pare că trebuie să stau în durerea mea şi să mă împrietenesc cu ea.

Degetele îmi tastează inconştient parola pe blog, intru, şi tresar. După zile întregi în care n-am scris şi n-am publicat nimic, cititori… Şi nu unul sau doi rătăciţi în virtual, ci două zile pline, una după alta, de cititori diferiţi, nu doar prietenele mele fidele.

Mulţumesc celor care, atraşi de nu ştiu ce, au ajuns şi pe aici. Vizita lor mă onorează. Şi chiar dacă a fost întâmplătoare, mă ajută să scriu azi.

M-am gândit la „Omul de piatră”. Ştiţi, basmul acela al lui Victor Eftimiu. Dacă nu vă mai amintiţi, nu-i nimic. E o poveste despre devotament şi sacrificiu, cu happy-end. Contextul în care imaginea omului de piatră mi-a venit în minte nu e happy, şi e departe de end.

Dar… piatră, durere… durere, piatra… Piatra-i piatră, cât e piatră nu doare. Dacă doare, nu mai e. Când inima se zbate cu durere, înseamnă că s-a descătuşat din cămaşa de piatră din jurul ei. Amintirile năvălesc într-o furtună de nisip desprins fir cu fir din împietrirea inimii.

Pentru Omul de piatră au fost suficiente trei picaturi de sânge din degetul unui copil, ca să dezlege blestemul. Pentru o inimă de piatră ajunge o moarte?

Credeam că găsisem răspunsul mai demult…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s