Ieri, ca și azi


Când deschizi cutia cu amintiri tot trecutul se revarsă şi-ţi umple inima, gândurile, simţurile.

N-am facut-o cu nostalgie, din lipsă de perspectivă sau de plictiseală, ci am ştiut că mă regăsesc egală cu mine însămi, proaspată, tânară, neschimbată. Aşa ca n-a fost nici umbră de mirare, ci doar o rememorare caldă a clipelor.

Transcriu aici o pagină de jurnal din ’85 în care am însemnat repere ale unei zile petrecute în Bucureşti, pe atunci un oraş prea puţin cunoscut mie.

26 octombrie

Ochi de Bucureşti. Gânduri de Bucureşti.

Sentimentul unei libertaţi relative.

Am vrut să înregistrez tot. Şi am început <<Gara de Nord – troleul 85 de la Coloane o ia pe strada Witting, apoi pe Plevnei, bulevardul Republicii, Gh.Dimitrov… Halele Obor… deci: Coloane, 85, Witting, Plevnei…Teatrul Studenţesc Podul, spatele Operei Române…>> 

Ameţeală mare în Obor.

… Universitatea…

Cofetăria Dunărea închisă.

Pasajul Victoriei. Lume multă, multă, multă.

Cofetarie pe Calea Victoriei… jenanta pândă după un scaun… café frappé cam amară… Trei pălăriuţe matlasate, nostime… și omul care golea paharele şi ceştile de pe mese. Am înțeles ce  se întâmpla. Îi era foame. Ce-aș  fi putut face? Să-i ofer o prăjitură sau frappé-ul meu? Prea puțin și umilitor. Avea aerul unui modest profesor ieșit la pensie. 

E trist că nu pot găsi gestul, cuvântul potrivit la momentul potrivit.

De la părinții mei am învățat că trebuie să am asigurată ziua de mâine. E ceva rău în asta? Nu cred. Dar în fața cuiva care nu are această siguranță eu, care am cel puțin strictul necesar, mă simt vinovată. De ce? …

Din nou în gară.

Un chip frumos, trăsături voluntare, puțin roșcat. Omul pe care îl vezi, îl placi de la prima privire dar știi că n-ai același drum cu el.

Apoi altul, fin, cu trăsături regulate, ochi albaștrii… și tânărul ofițer negricios care, fiindcă aducea puțin cu bunicul meu la tinerețe, m-a facut să mă întreb dacă eu semăn cu bunica…

Atât.

Somn de noapte cu vis în pași de dans…

În prezent sunt bucureșteancă. Mă orientez bine prin oraș (trăiască hărțile online!), nu mă simt vinovată pentru ce-aleg ceilalți să facă cu viețile lor și-mi place să privesc oamenii cu care am același drum.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s