Canionul Şapte Scari

Azi am aflat că traseul prin Canionul 7 Scări a fost închis pentru reabilitare. Era nevoie.

Am fost norocoasă că am putut ajunge în zonă înainte de acest moment. Mi-era dor să revăd acele locuri, îmi reveniseră des în memorie în ultimul timp şi dacă n-aş fi apucat să fac excursia înainte să fie închis traseul, cine ştie cât timp ar mai fi trecut până să pot merge pe acolo.

De traseul spre Piatra Mare şi Şapte Scări mă leagă multe amintiri. Când voia să facem un traseu mai uşor, tata hotăra: Mergem la Şapte Scări! Era relaxant, o plimbare de duminică. Cred că ne-am dus toate neamurile şi toţi musafirii care veneau pe la noi la Piatra Mare.

Mulţumesc buceginatura2000 pentru informaţie. Asta a dat altă valoare drumeţiei mele din luna mai şi mi-am dorit să v-o împărtăşesc în imagini.

Intrarea in traseu spre Piatra Mare

Flori de primavară 

…Încalţămintea ce drumului mă cere…

Ape repezi de munte

Începând cu aceasta, fotografiile nu îmi mai aparţin, în sensul că acumulatorul meu se descărcase tot pozând flori, ape, detalii mici cu rezoluţie mare. Sunt făcute cu telefonul unui amic din grup şi le împărţim frăţeşte. Nu se supără şi nici nu vrea drepturi de autor… încă 🙂

Urcând o scară. A câta oare?

Răcoarea, mirosul de muşchi, de piatră udată de apă, liniştea vie… esenţa vieţii

Săritoarea asta mi s-a părut dificilă fiindcă scara era desprinsă într-unul din punctele de sprijin şi intra în rezonanţă dacă nu menţineai un ritm încet, constant al urcării/coborârii. Mi-amintesc cum m-a urmărit de acolo gândul De urcat am urcat, voi mai putea să cobor? Am putut, dar mă bucur acum ca se vor reface scările.

Asta-i coborârea.