Zestrea familiei în imagini

Vorbeam de amintiri? De lucruri strânse şi păstrate chiar dacă utilitatea lor a fost demult uitată? Sunt o dovadă vie de „arhivar” al trecutului, de colecţionar, de om pentru care ataşamentele sunt puternice. Mă lupt să mă desprind. Nu să neg, nu sa dezavuez . Ci doar sa las trecutul în urmă cu seninătate.

Bunicul meu avea un pix galben cu gri pe care îl păzea cu religiozitate. Nu scăpa ocazia să spună oricui, sau să-mi repete de oricâte ori il folosea: „Am pixul ăsta din ’65. „

Mamaia mea avea nişte perdele care i se lipiseră de suflet, pe lângă multe altele. Borangic de pe vremuri. Ajunseseră să se dezintegreze la atingere, dar nu voia în ruptul capului să le schimbe. Şi pentru a nu le grăbi sfârşitul nu le mai spala, nici nu le scutura de praf măcar.

Mama a purtat dupa ea şi a ocrotit conservând, toată zestrea adusă din familia ei. Avea un şifonier plin cu pânze, macaturi, covoare şi covoraşe lucrate manual, feţe de masă şi şervete brodate.

Am păstrat tot. Gena dominanta işi spune cuvântul. (Bine-bine, pixul nu-l mai am, lucrurile dezintegrate, mâncate de molii ale Mamaiei au ars într-un foc vesel, ca un ritual de purificare) Dar am început să scot la purtare zestrea mamei – zestrea mea. Ajunge cât au zăcut uitate prin funduri de cufăr în aşteptarea vremurilor bune de folosit.

Broderie „spartă” pe pânză, migală şi fineţe.

Şervet decorativ de bucătărie, etamină

Şerveţele de masă brodate. Nu ştiu ce semnificaţie are monograma. Ma gândesc

însă câte ore de lucru la gherghef, câte visuri, câte gânduri.

Colţar brodat pentru rafturi şi şervet decorativ.

Îl caut pretutindeni pe Dumnezeu… cam aşa ar începe traducerea, dar nu vreau să greşesc cu google traducător. Limba maghiară n-a ajuns de la străbunica până la mine.

Şi câte şi mai căte alte minuni. Dar nimic nu va mai sta la păstrare, nefolosit, aşteptând vremuri mai bune, ocazii speciale. Vremurile bune au venit!