Optimism

În ultima vreme m-am tot întrebat ce inseamna un an in „economia” unei vieţi. Dar două luni în eşafodajul unei relaţii? Dar doua zile de tăcere pentru o comunicare dincolo de limitele firescului? Relativ…mult si puţin deopotrivă. Sau nimic.

Un an, o lună, o zi pot însemna o viaţă. Apoi ziua, luna, anul următor se transformă în altă viaţă. Timpul durează cât vrem noi.

Se prea poate ca pe intervale mai scurte sau mai lungi de timp să nu se întâmple nimic notabil. Oamenii trec unii pe lângă alţii şi nu se observă, n-au aparent nimic în comun dar, ca-ntr-un scenariu, în viaţa fiecăruia se petrec una câte una fapte care peste o vreme, ani poate, îi vor aduce faţă în faţă. Se pot afla în acelaşi loc în aceeaşi perioada, au experienţe similare la intervale distanţă trecând prin aceleaşi stari.

Trăim intr-un univers finit şi repetabil cu pretenţia, pe undeva justificată de faptul că întruchipăm la rându-ne un univers, că suntem unici.

Când recompui un puzzle, suprapunând pe acelasi interval de timp viaţa a doi oameni care nu se cunosc încă, nu poti să nu fii uimit de precizia de ceasornic de gară cu care evenimentele au loc în vederea orchestrării întâlnirii la punct fix a celor doi.

Dacă asta ar fi de ajuns! Dacă ne-am opri la punctul de întâlnire pentru… mereu. Ha! Am vrut sa scriu „totdeauna”, un reflex de care scap cu greu. Căci ce înseamnă eternitatea raportată la efemeritatea vieţii şi a simţirilor!? Doar un banal interval de timp.

Dar nu ne oprim.

Dinamica vieţii pregăteşte alte întâlniri întâmplătoare. Sau programate?

Ufff! Acum regizez şi joc scenariul vieţii mele. E un proiect mai altfel, fără happy endig. Cu happy living însă…