O! Cer, natură,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru
Peste blestem și peste ură.
Alexandru Macedonski, Excelsior
Lunga vară fierbinte s-a sfârșit. La propriu. Dimineață ne-am trezit cu un curcubeu de sunete pe acoperiș, sub norii grei-gri de ploaie care cade grea și constant, fară vreun semn de epuizare.
În toate celelalte sensuri însă, vara continuă.
Se vor uita unii și vor spune că n-a fost prea fierbinte, iar alții, poate, că nici prea lungă n-a fost. Nemulțumiții vor cârcoti că n-a fost de-ajuns, că a fost prea cu ploi și cu capricii, cu zile incendiare în care viața parcă s-a topit și s-a scurs, lichidă, în asfaltul ca o smoală adusă la punctul de fierbere.
Pentru prima dată lipsește din sufletul meu tristețea, părerea de rău, agățarea de vară, regretul. Cum să-mi pară rău că s-au copt strugurii, că frunzele foșnesc galben-uscat în pomi și sub tălpi? Pot să mă supăr pe ploaie sau nori? Dar pe iarbă, că nu mai e verde? Deasupra norilor știu că cerul este senin, soarele strălucește și luminează. E vară în fiecare zi în care te privești cu bucurie și îngăduință, în fiecare zi în care ești blând cu tine și cu cei din jur. Vara nu este un anotimp. E o stare!
Ce faci vara și nu poți continua să faci când zilele devin mai reci? Umbli îmbrăcat mai sumar, iar pielea inspiră căldură și soare prin toți porii și expiră sudoare. Poți înota în zori și la asfințit în ape line sau printre valuri mângâietoare. Poți rătăci pe cărări de munte printre flori și greieri, și poți urca sus, sus de tot unde până nu demult se avântau doar vulturii și temerarii.
Iar dacă vine vremea cu zloată și cer gri poți face ce fac cocorii. Te duci spre locuri mai calde, unde frigul răzbate greu, și unde o iei de la capăt cu tot ce poți face când e vară. Doar să vrei.
Când spațiul și timpul se dizolvă în tine poți face orice.
Am umblat în vara asta de la vest la est și de jos în sus. De la ape curgătoare la Marea cea Mare. Și asta a fost doar începutul, unul nou, al unei veri fără de sfârșit.
Doyna's Blog 