De primăvară

Mi-am primit mărţişorul cu vreo două zile mai devreme (de vină e anul bisect). Cald, cu suflet, cu pupături pe obraji şi cu o invitaţie făcută cu drag: „Să mai vii, fato, pe la noi!” Şi cu o alunecare măiastră pe gheaţă, care mi-a imobilizat mâna stângă într-o eşarfă – Au! doare când tastez ţinând shift apăsat.

Asta a fost cadou din partea iernii. „Ia poftim! o amintire din partea mea. Cum se poate, nici o căzătură până acum?” Cu cizmele 4×4 mă simţeam sigură pe mine şi am uitat de precauţie.

Sau să o înţeleg ca pe un avertisment, ca pe o pedeapsă? Atenţie! Joc periculos, situaţie periculoasă! Nu te aventura! Dacă ar fi să pun la socoteală şi presentimentul secundei de dinaintea căderii…

Prefer să văd însă, în căzătura asta, o confirmare. Eşti pe calea cea bună. Fii atentă la derapaje, redresează-te, minimalizează efectele neplacute şi continuă-ţi drumul.

Vocea ‘gândirii critice’ îmi şopteşte însă, că o căzătură e doar o simplă şi banală luare de contact cu solul, produsă într-un moment de dezechilibrare. Nu e nici pedeapsă, nici încurajare divină. Că emoţiile de primăvară sunt reacţii chimice într-un organism slăbit de privaţiunile impuse de o iarnă lungă şi aspră. Că hotărârile pe care le luam sunt întotdeauna biasate, iar judecăţile intuitive sunt de fapt bazate pe tipare predictibile.

În continuu balans între intuiţie şi logică, vă doresc o primăvară stenică! Cu iubire câtă puteţi duce şi cu atâtea împliniri câte lucruri aţi început!

Reclame