Felix sărind

„Baumgartner redefineşte astăzi curajul”  l-am auzit pe comentator spunând puţin înainte de desprinderea paraşutistului de capsula care-l înălţase la peste 38.000 m.

Ce definitie separa curajul de nebunie?

Am fost extrem de atentă la reacţiile mele în secundele ce au precedat săritura. Nu era Felix Baumgartner pe marginea modulului din care urma să sară, eram eu. Cunosc indecizia de o fracţiune de secundă, când ştii că decizia e luată deja, dar te amăgeşti că ai putea-o anula. Apoi uiţi tot şi o faci. Zbori sau te prăbuşeşti, te dezechilibrezi sau te redresezi, mori sau supravieţuieşti, finalitatea nu mai contează.

Acţiunea a anulat aşteptarea, teama, viitorul. Dar, pentru că nu suntem construiţi sau antrenati să trăim şi să simţim continuu la mare intensitate, s-au inventat conferinţele de presă.

Vacanţă

M-am trezit dis de dimineaţă să plec în vacanţă. Am câteva zile de concediu şi intenţionez să le savurez din plin.

Sunt câţiva ani buni de când nu m-am mai bucurat deplin de vacanţă. Şi oricum, în cea mai mare parte a vieţii adulte, concediul a însemnat pentru mine o corvoadă. Minus grijile de om al muncii, deci o corvoadă mai relaxată. Făcut bagaje, spălat copiii, culcat copiii, pregătit masa, somn puţin, încărcat bagaje în maşină (bonus: organizarea portbagajului). La destinaţie lucrurile trebuiau făcute în sens invers. Consortul avea o singură şi mare grijă: să conducă maşina. Ghiciţi cine era copilot, responsabil cu orientarea în locuri mai puţin sau deloc cunoscute? Şi ce-mi auzeau urechile când, într-un moment de neatenţie, scăpam vreun indicator.

Au fost toate aceste momente, au facut parte din viaţa mea.

De-acum gata!

În zori mi-a venit pe neaşteptate în minte o replică dintr-o piesă a lui Caragiale. ” Jună sunt, de nimeni nu depand.”

Plec la mare!