Cu mult timp înainte, m-am imaginat scriind. Mi-am schiţat chiar şi un traseu prin etapele vieţii. Dar n-am spus asta nimănui. Aşa că nu am avut pentru ce primi încurajari şi nici critici, care mi-ar fi dat un impuls sau ar fi încheiat acest capitol. L-am lăsat deschis, într-un sertar şi am uitat de el. Primul jalon, care se vroia un fel de început, suna cam aşa:
,,Ţin minte de parcă ar fi fost ieri, când, o mogâldeaţă de om ce eram, mă arătam plină de importanţă că am patru ani şi jumătate.
Erau în jurul meu copii mai mari decât mine, unii la şcoală, alţii trecuseră deja pragul adolescenţei. Eu însă, cu dezinvoltura vârstei, îi atenţionam:
– Fii cuminte! Vrei să te bat? Sunt mai mare decât tine, am patru ani jumate.
Când am împlinit cinci ani mi-a pierit entuziasmul, am scăzut în ochii mei. Nu mă mai simţeam atât de mare.
La aniversare am primit cadou de la părinţi un răţoi Donald. Cât de fericită am fost…În dimineaţa aceea, când m-am trezit şi am vrut să mă dau jos din pat, am vazut o cutie. M-am întors spre mama şi i-am şoptit:
– Tata şi-a cumpărat iar pantofi !?
– De ce spui asta?
– Uite-acolo o cutie !
– E cadoul pentru tine, micuţo! îmi zise mama, izbucnind în râs.”
Aşa sunau poveştile mele, presărate cu gânduri, trăiri şi experienţe. Mi se părea că descoperisem reţeta scrisului. Viaţa, în sine, era suficientă pentru a putea fi scrisă şi povestită la nesfârşit. Mai apoi am depus armele. Cine putea fi interesat de viaţa mea? Fiecare are felia lui de viaţă, şi-o poate povesti fără încetare sieşi sau altora. Auditoriul e împărţit. Imaginaţia a făcut, cândva, diferenţa . Acolo unde autobiografia s-a înveşmântat în ficţiune, poveştile au stârnit un mai mare interes.
Se vorbea pe mai puţine voci, înainte vreme şi erau mai mulţi cei care ascultau. Nu se cădea să-ţi spui povestea pe faţă, direct. Ar fi fost ca o dezbrăcare în public.
Astăzi se crează o polifonie, pe care din ce in ce mai puţini oameni o ascultă, preocupaţi fiind să o cânte.
Închei, rugându-i pe cei ce nu cântă în aceste momente şi şi-au făcut timp pentru citit poveşti, să aplaude puţin, a încurajare.
P.S.
Păstrez şi acum răţoiul.
Doyna's Blog 