Leagănul copilăriei

Bucegii au fost locul meu de joacă şi de plimbare.

Puţine au fost, în copilărie, sfârşiturile de săptămână în care să nu facem o drumeţie prin împrejurimi. Poiana Stânii, Poiana Opler, Valea Peleşului, Valea Dorului, Piatra Arsă sau Babele parcă erau la o zvârlitură de băţ. Mă supuneam cu neplăcere ritualului trezirii de dimineaţa (uneori foarte devreme), dar odată ajunsă pe poteci de munte în lumina caldă şi înmiresmată a soarelui, nu mai regretam lenea şi căldura aşternutului. Tot ce se petrecea în jurul meu avea o aromă, un gust şi un sens date de locurile pe care le străbăteam.

Normalitatea mea aşa arăta. Am pierdut-o sau, mai bine zis am schimbat-o cu alta. Dar a ramas în mine sub formă de lecţii de viaţă şi de doruri multe.

Un dor s-a mai ostoit ieri, când m-am întins pe iarbă printre jnepeni şi am privit cerul.

Reclame