Unplugged


Am ascultat muzică dintotdeauna. Așa cum mă știu și citind, de când am învățat alfabetul. N-am fost un copil ieșit din comun, înclinat spre studiu individual, care să învețe lucruri convenționale din proprie inițiativă. Perspectiva de a merge la școală m-a îngrozit de la bun început, când mama mi-a pus în față (poate prea brusc!) un caiet liniat și mi-a zis Acum facem liniuțe! Am închis caietul a refuz, apoi l-am pitit. Am întrebat-o pe mama ce se va întâmpla dacă fug și mă ascund undeva ca să scap de școala unde trebuia să desenez acele groaznice, imposibile liniuțe. Nu-mi amintesc răspunsul, dar am memorat undeva adânc înlăuntrul meu sentimentul de deznădejde amestecat cu neputință care m-a cuprins când am realizat că nu am scăpare.

Oricum, cu sau fără voia mea, lucrurile s-au întâmplat. Aparent m-am adaptat, intrând într-un firesc programat cu mult timp înainte să mă nasc, plănuit pentru oricine s-a născut şi s-ar fi născut în acea vreme. Totuşi, în primii ani de şcoală m-am simţit absentă în raport cu acest proces, prezentă fiind în lumea mea, a copilului liber şi fericit care am fost. Funcţionam bine în sistem, aveam rezultate lăudabile, dar totul parcă trecea pe lângă mine. Ai mei îşi făceau probleme, mai ales bunica . Ea venea zilnic să mă ia de la şcoală, iar în drumul spre casă afla amănunte de la colegele mele, care-i povesteau cu lux de amănunte filmul zilei. De la mine nu afla nimic. Nu eram în stare să redau ceva din cele întâmplate peste zi, nici să răspund la întrebarea aparent simplă “Ce ai făcut azi la şcoala?” Ridcam din umeri, ba mai presus, mă uitam cu mirare la colegele mele şi, ascultându-le povestind, parcă vedeam un film derulându-se prin faţa ochilor, dar un film din care eu lipseam deşi se presupunea că ar fi trebuit să fiu acolo. În timp am prins mecanismul şi am putut şi eu povesti. Ba chiar am învăţat să spun poveşti. Şi nu m-am mai oprit.

Asta ar fi cu poveştile. Muzică însă am ascultat dintr-o pornire interioară. Am fost autodidactă, dar nu cu muzica la modă, la care oricum nu aveam acces, ci cu cea clasică şi cu muzica anilor ’60. În casă aveam un radio cu pick-up şi o mulţime de discuri de vinil. Cutia mea magică şi plăcile gravate în carnea lor cu şănţuleţe care ascundeau minuni de sunet! Remo Germani, Riccardo del Turco, Celentano, Becaud, Sylvie Vartan şi Johnny Hallyday, Adamo şi încă mulţi alţii, pe care dacă-i enumăr cad în ispita de a face surf pe youtube uitând de timp şi de toate. Iar muzică “grea” ascultam duminica la radio la emisiunile lui Iosif Sava. Era un ritual. Înainte să curgă muzica, vocea inimitabilă a lui Iosif Sava pregătea urechea şi ungea sufletul. Apoi, cu pregătirea făcută, ascultai muzica şi era suficient doar să fi atent la senzaţiile care-ţi scurtcircuitau simţurile, pentru a iubi pentru totdeauna un adagio, o uvertură, un intermezzo. La Campanella, Capriciile lui Paganini, toate Simfoniile lui Beethoven, Wagner şi Liszt, Mozart şi Chopin toată muzica mare s-a deschis în faţa mea. Dar cea mai mare emoţie am simţit-o când am ascultat pentru prima data Simfonia nr.9 Din lumea Nouă a lui Dvořák. În timp această emoţie a fost egalată de ascultarea repetată a operei Madama Butterfly, dar spontaneitatea reacţiei la simfonia lui Dvořák a rămas nedetronată.

Acum ascult altfel de muzică. Caut mesajul, împletirea sunetului cu stihul, a versului cu imaginea pe care o poate sugera, a ritmului cu toate cele enumerate anterior. Leonard Cohen, Damien Rice sunt pe primul loc, dar cum primul loc poate fi cedat periodic, se perindă mulţi alţii pe acest nivel.

Şi aşa, pe ocolite, am ajuns la lucrul la care mă gândeam când am început să aştern aceste rânduri. La concerte. Îmi place să fiu între oameni care apreciază ceea ce îmi place şi mie. Se crează un flux de comunicare. Simt bucuria şi plăcerea în aer, şi e multă întotdeauna. Mă scald în bucurie şi plăcere, cânt şi mă mişc în ritm cu muzica şi cu tot ce mă înconjoară. Muzica e vie atunci şi irepetabilă, fiindcă cel care o cântă improvizează de-o manieră unică. Atunci şi acolo. Iar eu sunt fericită că mă aflu atunci şi acolo.

Mostra. Spania 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s